Pentru Alexandra Guțu, ideea de a renunța nu există. Cu trei ani în urmă, când și-a depus dosarul la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, tânăra și-a spus ferm: „Eu de aici nu mai plec.” De atunci, Alexandra a devenit un model de perseverență și determinare, câștigând respectul și admirația colegilor și instructorilor săi. Acum în anul III, cu gradul de student plutonier major, Alexandra își descrie alegerea ca fiind „destinația ideală pentru toți tinerii care vor performanță, disciplină și o viață organizată din toate punctele de vedere.”

Viața la academie nu este ușoară, dar Alexandra și-a demonstrat în repetate rânduri forța interioară și dorința de a-și depăși limitele. Anul trecut, a decis să participe la Maratonul din Atena, o provocare de 42 de kilometri pe care a întâmpinat-o fără ezitare, deși recunoaște că nu știa exact la ce să se aștepte. „Atunci când mi s-a propus să particip, nu știam cu adevărat ce presupune, dar știam că pot și că vreau să-mi depășesc limitele,” mărturisește Alexandra. Astfel, întreaga vacanță de vară a fost dedicată antrenamentelor intensive. „Momentul când am ajuns la finish și am primit medalia a fost și va rămâne un moment unic, pe care nu îl voi uita niciodată,” adaugă ea.

Performanțele Alexandrei nu s-au oprit la Maratonul din Atena. După doar o vară de antrenamente intense, a reușit să obțină rezultate remarcabile în competiții sportive din țară. A urcat pe podium de opt ori pe prima treaptă, de trei ori pe a doua și de două ori pe a treia, la diverse maratoane, semimaratoane și concursuri caritabile, atât pe teren montan, cât și pe trasee de plat.

Unul dintre cele mai grele concursuri pentru Alexandra a fost Maratonul Cozia, o cursă montană dificilă, care i-a testat atât rezistența fizică, cât și determinarea mentală. „Primul maraton montan a fost Maratonul Cozia. Nu știam exact ce presupune alergarea montană, însă îmi doream să încerc,” povestește ea. În timpul cursei, cu doar trei kilometri înainte de final, Alexandra a suferit o cădere care i-a provocat o rană. Deși singură pe acea porțiune de teren, și în ciuda durerii, nu s-a lăsat doborâtă. „M-am ridicat, mi-am clătit rana cu apă și am continuat,” spune ea cu mândrie.