La 18 iulie 1976, Nadia Comăneci a încheiat exercițiul impus la paralele inegale în concursul pe echipe de la Montréal. Avea 14 ani și tocmai primise primul 10 din istoria gimnasticii olimpice feminine. Pe tabela electronică a apărut însă 1,00, deși nota din rezultatele oficiale ale concursului era 10,00. Afișajul era pregătit pentru note de până la 9,99 și îi lipsea spațiul pentru încă o cifră.
Nota a venit în prima zi a concursului feminin, când gimnastele executau elementele prevăzute în același program. În zilele următoare, Nadia a mai primit șase note de 10. Le-a obținut la două aparate, paralele inegale și bârnă, în trei etape ale competiției. A plecat din Canada cu cinci medalii, dintre care trei de aur.
Înainte de Montréal, gimnasta din Onești câștigase deja titlul european la individual compus și primise nota maximă la o competiție internațională din New York. La Jocurile Olimpice, a repetat performanța în fața unui public care a văzut atât exercițiul, cât și reacția sălii la cifra afișată. Imaginile din acea seară au făcut cunoscută povestea tabelei, dar rezultatele din zilele următoare arată cât de des a atins Nadia punctajul maxim în același concurs, inclusiv în finalele în care s-au decis medaliile.
De la sala din Onești la exercițiul de la Montréal
Nadia Comăneci a început gimnastica la cinci ani, la Onești. Din 1971 a fost antrenată de Béla și Márta Károlyi. În 1975, la Campionatele Europene de la Skien, în Norvegia, a câștigat patru medalii de aur, la individual compus, sărituri, paralele și bârnă. La sol a luat argintul.
În martie 1976, cu câteva luni înaintea Jocurilor Olimpice, Nadia a concurat la American Cup, la Madison Square Garden. A primit 10 la sărituri și a câștigat concursul de individual compus. Nota maximă avea și alte precedente. În 1967, cehoslovaca Věra Čáslavská primise 10 la bârnă și la sol la Europene, iar la Jocurile Olimpice de la Paris din 1924, francezul Albert Séguin obținuse 10 într-o probă masculină de sărituri la cal.
La Montréal, concursul pe echipe cuprindea un exercițiu impus și unul liber la fiecare dintre cele patru aparate. În exercițiul impus, gimnastele urmau aceeași succesiune de elemente stabilită de federație. Juriul putea urmări, între altele, poziția corpului, controlul în trecerile dintre elemente și aterizarea. Primul 10 al Nadiei a venit tocmai la un astfel de exercițiu, la paralele inegale.
Gimnasta britanică Barbara Slater, care concura în aceeași sesiune, și-a amintit că nota afișată a stârnit pentru câteva clipe nedumerire. Se întreba dacă Nadia greșise ordinea elementelor sau dacă îi scăpase ceva din exercițiu. Când cei din sală au înțeles ce însemna 1,00, au izbucnit în aplauze. În acel moment, premiera era nota acordată în concursul olimpic feminin. Medalia la paralele avea să se decidă câteva zile mai târziu, într-o finală separată.
Cum s-au adunat cele șapte note de 10
Nadia a obținut câte un 10 la paralele în fiecare dintre cele patru sesiuni în care a concurat la acest aparat. La bârnă a primit prima notă maximă în a doua zi a concursului pe echipe, apoi a repetat-o în finala de individual compus și în finala pe aparat:
| Data | Etapa competiției | Exercițiile notate cu 10 |
|---|---|---|
| 18 iulie | Concurs pe echipe, exerciții impuse | Paralele inegale |
| 19 iulie | Concurs pe echipe, exerciții libere | Paralele inegale și bârnă |
| 21 iulie | Finala de individual compus | Paralele inegale și bârnă |
| 22 iulie | Finalele pe aparate | Paralele inegale și bârnă |
Punctajele finale arată și cum funcționa regulamentul din 1976. La individual compus, rezultatul însuma jumătate din punctajul obținut în concursul pe echipe și notele celor patru exerciții din finală. Nadia a câștigat cu 79,275 puncte, la șase zecimi în fața sovieticei Nelli Kim. A luat 10 la două aparate, iar notele de la sol și sărituri au contat și ele în total.
În finalele pe aparate se păstra jumătate din punctajul obținut la aparatul respectiv în concursul pe echipe. La paralele, cele două note de 10 din prima etapă i-au adus 10 puncte înaintea ultimului exercițiu. Cu încă un 10 în finală, a ajuns la 20,000. Argintul i-a revenit tot unei gimnaste din România, Teodora Ungureanu.
La bârnă, Nadia a primit 10 pentru exercițiul din finală, iar rezultatul total a fost 19,950. Diferența venea din nota de 9,90 de la exercițiul impus, care intra în calculul punctajului de calificare. Pe lângă cele trei titluri, Nadia a obținut argintul cu echipa și bronzul la sol.
Ce a urmat după Montréal și cum se citește astăzi un 10
Patru ani mai târziu, la Moscova, Nadia și-a apărat titlul olimpic la bârnă și a câștigat aurul și la sol, la egalitate cu Nelli Kim. A mai luat argint la individual compus și cu echipa. La cele două ediții ale Jocurilor Olimpice a adunat în total nouă medalii, dintre care cinci de aur.
Nota maximă a continuat să existe în gimnastica olimpică după 1976. La Seul, în 1988, Daniela Silivaș a primit tot șapte note de 10 într-o singură ediție. Din 2006, Federația Internațională de Gimnastică a schimbat sistemul de punctaj. În gimnastica artistică internațională, dificultatea și execuția sunt evaluate separat. Punctajul de execuție pornește de la 10, iar la rezultatul final se adaugă punctajul pentru dificultate și se scad eventualele penalizări.
De aceea, un punctaj de peste 14 la o competiție actuală are altă semnificație decât nota 10 din 1976. Pentru a compara exercițiile, contează ce se puncta în fiecare perioadă. La Montréal, 10 era maximul pentru un exercițiu, iar totalul unei finale putea include și o parte din rezultatele anterioare.
Numărul 73, purtat de Nadia în concurs, se păstrează la Muzeul Olimpic din Lausanne, căruia gimnasta i l-a donat. În România, 2026 a fost declarat Anul Nadia Comăneci, la 50 de ani de la Montréal. Tabela cu 1,00 păstrează imaginea surprizei din prima zi. Fișele de concurs păstrează restul poveștii, cu note maxime obținute atât în exercițiul impus, cât și în programele libere și în finalele în care Nadia a câștigat aurul.
