Miercuri, Septembrie 08, 2010
   
Text Size
<<

A înfipt cutitul într-un minor, crezând ca e altcineva

Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun 
Un barbat a fost trimis în judecata, acuzat de tentativa de omor, pentru ca a înjunghiat un minor, confundându-l cu rivalul lui, care îl jignise.
Un doljean este judecat pentru tentativa de omor, el lovind cu un cutit, de mai multe ori, un minor. Barbatul a confundat copilul cu o alta persoana, cu care a avut o altercatie. Fapta s-a produs în urma cu un an, pe raza localitatii gorjene Ionesti. Cristian Adîr, un doljean care si-a deschis o afacere în comuna Negomir, se întorcea cu un transport de marfa din Craiova, împreuna cu câtiva localnici. Acestia au oprit la un bar de pe traseu, iar dupa mai multe pahare consumate, între Adîr si unul dintre comeseni au început discutii contradictorii, care s-au lasat cu amenintari. În jurul orei 2.00, toti au urcat în masina si au plecat spre casa, însa insultele si amenintarile între cei doi au continuat si în autoturism. Ajunsi în comuna Ionesti, Cristian Adîr i-a cerut soferului sa opreasca masina, a deschis usa din spate, de unde a scos pe unul dintre minori, crezând ca este cel care l-a insultat si l-a lovit de mai multe ori cu un cutit, pe care îl avea la el. Tânarul a cazut la pamânt, iar agresorul a fugit într-o padure din apropiere.
 
Continuarea in Lupta in Gorj

Reclama

Banner-vertical-133x350mod

Contor accesari

mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAzi105
mod_vvisit_counterIeri764
mod_vvisit_counterSaptamana asta1671
mod_vvisit_counterSaptamana trecuta4849
mod_vvisit_counterLuna asta4960
mod_vvisit_counterLuna trecuta22158
mod_vvisit_counterTotal280365

IP-ul tau: 38.107.191.96

Vremea

Cauti cumva

Parteneri Media

RTV_LOGO_INTERNET_2

Reclama

promotie

Sustinem

Parteneri

Statiunea Ranca - cazare Ranca Portal Novaci - Ranca
Parteneri: Sacelu | Kituri xenon auto | Hoteluri si pensiuni | Cazare Romania | Promovare gratuita
| Cazare Ieftina | Bancuri-Glume | eFelicitari Business | Earth wallpapers | Server CStrike Tg Jiu | Referate | Foto video nunta Tg Jiu | Jocuri Online Gratis | eFunStation

ziare